„ Distribuţia e adorabilă. Cântă, întruchipează copii cu naturaleţe şi poftă clară de joc. O fac cu atâta convingere încât până şi actorii cu barbă te conving că sunt şcolari mici. Vocalitatea, postura şi mimica devin principalele soluţii de expresivitate actoricească.[...] Inventivitatea Adei Milea şi a actorilor s-au stimulat reciproc, iar senzaţia de produs artistic dospit natural, într-un parcurs de echipă, din care transpare bucuria de-a fi lucrat împreună e evidentă. Spiritul jucăuş răsare în fiecare moment, iar seria de secvenţe cântate aduce-n postura de solo personajele în episoade de egală vibraţie, perfect echilibrate ca întreg. E o alcătuire nonconformistă, dar perfect logică, în care frapează simplitatea elaborată şi soluţiile ingenioase” (Oltiţa Cîntec, Visătorul Adei Milea). „E atâta fantezie, atâta culoare și sunet și inocență, atâta emoție în această poznă teatrală încât ți-o amintești când nici nu te-aștepți. Știu sigur că adulții sunt mult mai atinși de poveste decât copiii; când veți vedea spectacolul veți simți de ce. „Visătorul“ este o poveste despre… evaziune. Despre visătorie, adică. Despre refugiul unui copil de azi, copleșit de prea multele responsabilități competitive ale vremii, în fantezie. Iar de-acolo o mare de istorii, pățanii, sunete și culori și un carusel de stări și bucurii fulgurante” (Claudiu Groza, „Geografii teatrale”).