Cumpără bilet
Răscoala
de Alexa Băcanu, după romanul lui Liviu Rebreanu
Producător: REACTOR de Creație și Experiment Cluj-Napoca
Durată: 2h20min (fără pauză)
Recomandare de vârstă: 18+
Regie: Dragoș Alexandru Mușoiu
Muzică: Boros Csaba (Actul 1), Danaga (Actul 2) și Radu Dogaru („Cine-aș fi putut să fiu”)
Pregătire muzicală: Renata Burcă
Pregătire vocală: Adonis Tanța
Scenografie: Mihai Păcurar
Coregrafie: Sergiu Diță
Ilustrații diagrame: Lucia Mărneanu
Asistență scenografie: Alexandra Conțiu
Sunet și lumini / Proiecții video și subtitrare: Cătălin Filip și Alex Maftei / Călin Deneș
Sonorizare: Radu Boancă
Cu: Alexandra Caras, Radu Dogaru, Cătălin Filip, Szilárd Gáspár-Barra, Ákos Kerekes, Imecs-Magdó Levente, Victor Muntean, Calița Nantu, Ana Rednic, Paula Maria Seichei, Rita Sigmond, Doru Taloș, Adonis Tanța
Sinopsis:
Inegalitate socială, manipulare, neîncredere în clasa politică, tensiuni acumulate care așteaptă doar un mic imbold pentru a erupe violent. Este anul 1907, România e tânără, lumea clocotește. Ceva mai mult de o sută de ani mai târziu, ne uităm înapoi la acest moment cu o senzație incomodă de familiaritate. Lumea din romanul lui Rebreanu, adusă pe scena Reactor aproape ca un act de auto-sfidare, e pestriță, crudă și fascinantă – un strămoș excelent mumificat, care deține cheia identității noastre; care ne poate spune de unde venim și, dacă nu suntem atenți, unde putem ajunge.




