Producător: Teatrul de Stat Constanța

Durată: 2h30min (fără pauză)
Recomandare de vârstă: 14+
Atenționare: efecte sonore și luminoase puternice

Regie și ilustrație muzicală: Andrei Măjeri
Scenografie: Oana Micu
Coregrafie: Andrea Gavriliu
Sound design: Claudiu Urse
Lighting design: Sabina Reus
Regie tehnică: Andrei Dermengiu

Distribuție: 
RANEVSKAIA: Cerasela Iosifescu
ANIA: Cristiana Luca
VARIA: Ecaterina Lupu
GAEV: Liviu Manolache
LOPAHIN: Ștefan Mihai
TROFIMOV: Cătălin Bucur
PISCIK/TRECĂTORUL: Remus Archip
EPIHODOV: Andrei Bibire
FIRS: Mirela Pană
DUNIAȘA: Ramona Niculae/Ioana Cojocărescu
IAȘA: Iustin Danalache/Alex Iezdimir

Premii și nominalizări:
Premiul UNITER pentru Cea mai bună scenografie – Oana Micu
Premiul pentru Cea mai bună scenografie la Festivalul Internațional de Teatru Kontakt, Toruń (Polonia) – Oana Micu
Nominalizare la Premiile Radio România Cultural, categoria Teatru – Andrei Măjeri

Sinopsis: 

Liubov Andreevna Ranevskaia se întoarce ruinată, împreună cu fiica ei, Ania, la conacul de la țară al familiei sale, după mai mulți ani petrecuți în străinătate. Familia nu mai are bani pentru a întreține proprietatea și, pentru a-și salva casa și a scăpa de datorii, trebuie să vândă livada de vișini, act simbolic pe care îl refuză inițial, dar pe care îl acceptă treptat. Rusia începutului de secol XX trece prin schimbări sociale profunde, iar aristocrația și stilul ei hedonist de viață sunt pe cale de dispariție.

„Livada de vișini propune lectura unor vieți teatralizate, o lume aflată în crepuscul. Fantomă colectivă și teren al contradicțiilor, răscruce de drumuri și teritoriu al marginalilor, livada cehoviană e un ultim dans în fața dispariției.

La Teatrul de Stat Constanța am găsit locul ideal pentru a spune Livada noastră. Am imaginat un spațiu-capsulă, în care publicul e imersat în atmosfera casei. Aidoma unui dulap-casă, acest loc de tranzit e un spațiu-tăcere, un cosmos al complicității. L-am numit CASA CEHOV. El poartă mărci ale unor biserici, ale unor vapoare, ale unor trenuri; în fond, revelând morfologia permanent schimbătoare a „camerei copiilor.” Am adunat de-a lungul anilor mici revelații despre o potențială montare a acestui text capital: publicul pe patru părți, podelele-valiză, baloții actului al doilea, apariția atipică a protagonistei, clash-ul cultural dintre cei plecați și cei rămași etc.

Liubov Andreevna pătrunde aici care o străină care se întoarce acasă, fiecare element declanșându-i dureroase amintiri. Camera copiilor e o cameră numai bună de murit în ea. În cotloanele acestei case care se va prăbuși, echilibrul familiei i se scurge printre degete. Cu un trecut zbuciumat și un viitor incert, ea se comportă ca o monarhă detronată, mofturoasă și bovarică. Jocul ei e mereu „printre lacrimi”. O regină nu poate renunța la a fi regină, chiar și când e în ruină absolută.

Totuși, postura de „personaj principal” nu e adjudecată, locul fiind ocupat de relația complexă, profundă și irezolvabilă dintre toți actanții. Conștiințele lor agitate de întrebări și revolte morale produc permanente seisme. Acești transfugi ai sorții par că își epuizează viețile vorbind. Urgența îi mână pe toți: a credinței, a întoarcerii, a statutului, a cumpărării livezii, a plății datoriei, a îndrăgostirii, a norocului, a parvenirii, a schimbării lumii, a iubirii, a somnului, a morții…

Lumile lor interioare sunt aduse și-ntoarse, ba față, ba pe dos, aici unde pereții suntem noi. Aici, nimic nu e mai puternic decât ce a fost salvat. Aici, poți arunca o ultimă privire spre trecut, zâmbind.” – Andrei Măjeri, regizorul spectacolului