Festivalul Cantus Mundi

Cantus Mundi Fest

Cantus Mundi Fest aduce pe scenă artiști renumiți și sute de copii din corurile Cantus Mundi. Anual, publicul participă la un maraton de concerte în care vocile copiilor reinventează cele mai cunoscute piese românești și abordează genuri muzicale diverse.

Cantus Mundi Fest este un concept dezvoltat în cadrul Programului Național Cantus Mundi, prin care copiii din corurile programului au ocazia să colaboreze artistic cu idolii lor, trupe cunoscute sau soliști celebri, precum Iris, Zoli Toth, Alexandra Ușurelu, Smiley, The Motans, Irina Rimes, Cornel Ilie, Andra, VUNK, Trupa Taxi, The Mono Jacks, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și mulți alții. 

Cantus Mundi Fest Constanța a devenit deja o tradiție la malul mării. Pentru al treilea an consecutiv, festivalul este inclus în seria de evenimente estivale susținute de Corul Madrigal și corurile Cantus Mundi în luna august, pe litoral.

Programul Național Cantus Mundi

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială a copiilor prin muzică din România, inițiat în anul 2011 de renumitul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Cu o istorie de 14 ani neîntrerupți de acțiuni culturale și sociale incluzive, Cantus Mundi reunește astăzi 2.289 de coruri și ansambluri de copii din România și diaspora. Peste 80.000 de copii cântă împreună și participă alături de dirijorii și coordonatorii lor la promovarea cântului coral și a comunicării prin muzică, dincolo de orice bariere legate de etnie, condiție socială sau abilități fizice sau psihice.

Media