Ce faci atunci când te simţi captiv, vulnerabil, neînţeles sau chiar exclus de către furnicarul social în care de multe secole nimeni nu mai poartă armuri? Îţi creşti cruste interioare care să te fortifice pe sub pielea pe care în continuare vrei să o expui lumii. Cruste care te mişcă şi pe care le mişti într-o dualitate fluidă şi care îţi apără eul lăuntric de tiparele sociale mutilante. Sunt structuri cheratinoase care există prin simplul fapt că te-ai gândit să existe. Privit în secţiune, omul actual este eu social, gândac şi eu lăuntric. Uneori, individul îşi lasă gândacul să adulmece lumea şi să îşi caute semenii. Când se întâlnesc, cântă pe limba lor, o limbă în care fiecare cuvânt are şase picioare.